Cele patru zile ale lui Dumnezeu
Invierea lui Isus, în experienţa de întrupare a unei părţi din Dumnezeu era cheia care trebuia să deschidă calea spre redescoperirea Vieţii Supreme în infinit, iar a Vieţii desprinsă din aceasta, în trupul uman. Dumnezeu Tatăl îl cunoştea pe om ca materie înviată cu sângele Lui, tributar originii sale şi de aceea niciuna dintre manifestările omului nu îl surprindeau. Atitudinea pozitivă a trupului faţă de Dumnezeul fantastic din imaginaţia lui, dar negativă faţă de Dumnezeul real era încercarea Diavolului de menţinere în conştiinţa creaţiei divine a viciului rămas în trupuri, din perioada primitivei lor existenţe. Numai transformarea Vieţii Divine în trup real şi apoi uciderea şi învierea acestuia mai putea schimba conştiinţa că Dumnezeu este o trecere a timpului, insensibilă la comportamentul omului care merită glorificată, doar pentru frumuseţea ei.
Isus se afla în mormânt în cea de-a treia zi de la uciderea Sa, iar moartea Lui părea să pună capăt unui episod început în urmă cu peste treizeci de ani. Dar materia care îi alcătuia trupul, nu avea să se comporte asemeni materiei trupurilor înviate de Dumnezeu din ape. Inima lui Isus nu putea sta oprită, decât atâta vreme cât Viaţa din ea era decisă să nu biruiască moartea,