Dumnezeu
Pentru a da realităţii ideea imaginii şi dimensiunii Sale, Dumnezeu s-a gândit să-şi creeze un corespondent material. Acesta era Universul. El trebuia să se întindă în spaţiu şi în timp, noţiuni inexistente în afara divinităţii, motiv pentru care aceasta a determinat transformarea propriului Ei nesfârşit într-o entitate perceptibilă, care să cuprindă tot ce urma a se naşte. Inocent şi fără structură. Prima formă pe care a simţit-o Dumnezeu creându-se din Sine a fost spaţiul. Incoerent, fără distanţe şi fără limite, acesta nu se manifesta. îi lipsea timpul. O formă care să-l definească. Şi Dumnezeu a făcut un pas şi a zis: "Tu, eşti timpul! împreună sunteţi începutul Eu sunt Viaţa cea Veşnică. A fi, înseamnă că Dumnezeu este acolo. "
Nefiinţa a fost creată, deci. Ea nu existase până atunci. Dar a fost creată fiindcă în afara lui Dumnezeu nu mai exista nimic, reprezentativ pentru grandoarea Lui. Iar spaţiul şi timpul, odată create, aveau nevoie de limite şi Dumnezeu a acceptat să meargă mai departe, cu toate că nefiinţa fusese lucru dificil de creat. Fiindcă poseda în conţinutul ei moartea. Atunci a făcut compromisul, materializând timpul şi spaţiul din afara Sa. Dar fiindcă materia nu era creată încă, acestea au rămas fără conţinut