O hărţuire permanentă a gândirii lăsată moştenire de oamenii care pier, oamenilor care urmează, se abate asupra trupului viu, nu asupra divinităţii din acesta. Dar Isus îi iubeşte prea mult pe oamenii care-l poartă în trupurile lor cu demnitate şi în compătimirea sa generală, li se arată şi El în subconştient şi în realitate şi le spune: "Ceea ce este stricat în trupurile voastre, nu vine de la Mine. Rugaţi-vă Tatălui Meu din Ceruri, căci El este Viaţa cea Veşnică."
Şi atunci din trup se nasc replicile dictate de Diavol, care vin şi-l întăresc în convingerile antidivine inducându-i în minte şi în suflet îndoiala. Cea mai mare spaimă a spiritului material născut din trup este cea provocată de perspectiva descoperirii de către om, a faptului că propria lui Viaţă face parte din Viaţa universală a divinităţii, şi inteligenţa lui este partea inteligenţei divine pusă la dispoziţia trupului, pe măsura dezvoltării capacităţii creierului, de a gândi precum divinitatea.
Dumnezeu şi Diavolul sunt percepuţi de trupul uman, în mod eronat. Dumnezeu este perceput ca un creator îndoielnic de origine misterioasă, iar Diavolul de asemenea. Trebuie trupule să afli în sfârşit, prin creierul tău încărcat de gândirea Tatălui şi de subconştientul purtător al fiorului divin, că Dumnezeu şi Diavolul sunt incompatibili. Dumnezeu este Viaţa Infinită creată prin propria Sa inteligenţă, ca să dea sens existenţialităţii posibile, iar Diavolul este creaţia gândirii secundare a trupului înviat de Dumnezeu, în cadrul unei experienţe de înviere a materiei, spre a vedea dacă materia poate fi demnă de sensibilitatea divină. Şi trebuie să mai ştii, că