Pagina 204
 
-America o escala spre cer-

Viata reală - Viată Divină

 

Isus există în trupuri în mod autentic. Iar Dumnezeu este Misterul cel Mare, din care ne-a fost dezlegat doar cât poate fi purtat de trupul uman. Niciodată nu-1 vom putea vedea pe Dumnezeu, pentru că Viaţa nu poate fi văzută. Ea există totuşi. Privită în mod laic, Viaţa este ascunsă chiar de către ochi, dincolo de vederile noastre. Proorocilor, Dumnezeu le-a transmis prin inducţia Sa, mesajul structurii Lui, spunându-le: "Dumnezeu este Viaţa1/9 Un mesaj prea simplu, pentru a putea fi crezut, aşa cum a fost auzit. Apoi i-a fost dată interpretarea iluziei, care 1-a transformat într-un mit, îndepărtându-1 de trupurile cărora le-a fost adresat. "Dumnezeu este Viaţa cea Veşnică!" au reprodus apoi Cărţile, iar Isus, Fiul acesteia care s-a desprins din Tatăl înaintea începutului învierii materiei.

Ce trebuie să înţeleagă trupurile din acest mesaj, altceva decât adevărul, aşa cum a fost el receptat de către cei aleşi să-1 primească? Mesajele esenţiale vin prin cei ce trebuie să le transmită mulţimii. Dar cum Viaţa Supremă a sesizat incapacitatea trupului de a-1 desluşi pe Dumnezeu din sine, i-a mai transmis un mesaj, spunând:  "Dumnezeu este cu voi!" Zadarnic.