după cum veţi vedea. " Şi s-a aplecat şi El spre pământ şi a îngenunchiat la rându-i în faţa Tatălui din Ceruri. In picioare n-au mai rămas decât preoţii fideli guvernatorului şi gărzile trimise de acesta să-i protejeze pe oamenii însărcinaţi cu informarea despre starea de spirit de la Marea cea Moartă. Dar şi aceştia s-au înclinat puţin din pricina îndoielilor care-i măcinau, sau de ruşinea mulţimii ce-i privea pe sub sprâncene. Apoi Isus s-a ridicat în picioare şi s-a deplasat de pe uscat în apă, până când valurile i-au udat gleznele picioarelor. A privit după aceea spre Cer şi a zis: "Fă Doamne minunea cea mare, pentru ca Poporul Tău, să poată vedea puterile cu care a fost zămislit. învie Doamne materia aceasta ca la începuturi şi arată-le oamenilor acestora, cine eşti Tu şi ce au fost ei înaintea începerii lucrării Tale. "
A început apoi să păşească prin apă, singur, de-a lungul ţărmului, sub privirile oamenilor care aşteptau să-1 vadă trecând prin faţa lor. Picioarele i se striveau de pietrele colţuroase aflate în albie. în urma Lui, un nor de sânge împletit cu apă se ridica la suprafaţă, ca şi cum cineva ar fi tulburat apa cu o mână misterioasă. Isus păşea nestingherit de durerea pe care ar fi trebuit să o simtă, lăsând în urmă apa învolburată cu sângele Său. Oamenii vedeau ceea ce se petrecea sub privirile lor, crezând că aceasta va fi totul. După ce a parcurs câteva sute de paşi prin apele sărate ale mării, Isus a ieşit din albie departe de locul în care intrase. Gărzile şi preoţii cei mari strigau cu disperare spre mulţimea frenetică: "Iluzie! Iluzie!" Apoi se prăbuşeau cu feţele în nisipul deşertic, ţipând. Isus nu a ţinut seamă de intrigile lor, ci