în om urma să se întrupeze Dumnezeu prin Isus, să se arate oamenilor, să-i convingă că dincolo de materia trupului, există ceva esenţial. Carnea care alcătuia trupul uman fusese înviată o singură dată, din Viaţa care cuprindea în Ea inteligenţa pură, care a transformat esenţa Ei într-o materie roşie, vie, să închege celulele din ape. Dar omul de unde să ştie acest lucru? Şi atunci Dumnezeu a venit în sprijinul trupului şi i-a dăruit acestuia drept jertfa pe Fiul Său, pentru a vedea şi înţelege, că realitatea lui Dumnezeu este la fel de evidentă ca şi cea a trupului care-l purta pe Pământ.
Şi să-l facă pe om să înţeleagă că doar el este purtător de divinitate, celelalte fiinţe vii, născându-se din reziduurile apelor în care a fost creat omul şi de aceea nu pot evolua, decât atât, cât reziduurile pot evolua.
Prin experienţa şi jertfa Sa, Dumnezeu urma să-i dezvăluie trupului fascinaţia pentru adevăr, să-l facă pe om să înţeleagă, că fără Viaţa eternă din sine, trupul nu este decât materia care ori nu se naşte, ori moare. Dumnezeu îl vedea pe om, purtând în el povara divinităţii, dar şi a unei reprezentări materiale a acesteia, a unei iluzii de viaţă proprii, personificată şi aservită asemeni propriului său trup şi îşi propuse să-l limpezească, transformându-se El însuşi în trup şi spunându-i omului cu vorbe pe înţelesul acestuia: "Eu sunt Dumnezeu, Eu sunt Viaţa ta. Voi m-aţi numit Isus şi după ce vom lămuri toate aceste lucruri şi vă voi da legile Mele, mă voi întoarce din nou la Viaţa Supremă. "
Creatorul omului a evitat astfel cataclismul separării trupurilor de Viaţă, separare care nu ar fi făcut