Pagina 116
 
-America o escala spre cer-

cele mai negative descoperiri pe care trupul purtător de divinitate, le-a făcut vreodată. Vrajă sau miracol, lucrul Diavolului atât de plăcut ochiului, devine cea dintâi şi cea mai puternică sursă a urii, iar când sentimentul urii este predominant în mulţime, omenirea întreagă ajunge pe punctul de a se autodistruge. Atunci în mod inevitabil, Dumnezeu este obligat să intervină folosind puterea împotriva morţii şi aduce cataclismele să facă dreptate trupurilor, lăsând în urmă o parte din natura înviată. Iată de ce, ţie trupule îţi zic toate acestea, căci tu eşti mai mult decât ştii, dar mai puţin decât crezi despre tine.

Priveşte spre Viaţa din Cer şi leapădă-te de gândul că Dumnezeu este departe de om.