Pământul nu mai este un mort
Culorile nu existau în acea fază a evoluţiei Universului şi Creatorului i s-a părut ciudat să constate, că deşi sunt diferite ca formă, creaţiile din spaţiu şi timp, arată la fel. Lumina, identică cu lumina Lui, nu diferenţia formele, nici obiectele care se aşezaseră pe orbitele circulare, apoi în mişcare îşi schimbau poziţia, fără însă a arăta altfel decât vecinele lor din sistemul căruia aparţineau. Creatorul ştia că lucrul Lui în Univers nu era desăvârşit, că lumea strălucitoare până la absurd, dar incoloră, nu este o soluţie pentru viitorul perfect al materiei în care lucra. Concentraţia maximă de substanţă şi culoare divină se afla atunci în mijlocul universului Său şi din Sine trebuia să smulsă pentru universul exterior, cromatica imaginaţiei Lui. în centrul Universului material, Dumnezeu grupase infinităţi de stele, dintre care foarte puţine deveniseră planete prin stingere cu apa, izvorâtă din voia Sa, şi lumina aceasta deranja până şi privirea Creatorului ei. In apropierea centrului Universului, alte infinităţi de stele se mişcau asemeni unor roiuri, între care spaţiul invizibil se întindea mai relaxat decât la început, fiindcă în mod aparent, el terminase lucrul său. Timpul cântărea şi el liniştea unui echilibru existenţial, în care rolul său ar fi