materiei, trăind astfel, în suspensia unei ignorante vizibile, producătoare de libertăţi corporale.
Oricât de palpabil ar fi adevărul, trupul omului prin ignoranţă l-ar nega, sau i-ar modifica sensul. Tendinţa trupului, de a reduce lumea exterioară la câmpul percepţiei sale, îl face pe acesta, să trăiască departe de Dumnezeul care este prezent în fiinţa lui. Pentru că Dumnezeu nu urlă, ochii nu-l văd, iar urechile nu-l aud, deşi atât ochii cît şi urechile percep un soi de existenţă suspectă în preajmă. Dar că Viaţa din trup ar fi Dumnezeu nu-i trece nimănui prin minte. Când credincioşii vor afla acest adevăr şi îl vor înţelege pe deplin, lumea în structura ei se va cutremura.
Isus i-a sugerat trupului în mai multe rânduri, prezenţa Sa pe Pământ, dar, aflat într-o primitivă fază a existenţei lui, omul nu 1-a înţeles. Ulterior, când capacitatea omului de-a înţelege mesajul divinităţii a crescut, omul era deja marcat de contradicţii şi confuzii, astfel că puterea de discernământ a trupului, devenise limitată.
Creat din fostele animale maymun, trupul uman a evoluat de la primitiv la modern, trecând prin faze diferite de cunoaştere şi percepţie. Viaţa sa în trup a fost aceeaşi superioară înţelepciune, de la începutul lucrării divine şi până în timpuri prezente. Dumnezeu nu a evoluat şi nu va evolua, odată cu trecerea timpului terestru. El a dobândit valoarea maximă, în momentul finalizării autocreării Sale şi va întruchipa perfecţiunea, la nesfârşit. Universul material întruchipează şi el perfecţiunea fizico-chimică şi nu va evolua sub aspectul
perfecţionării absolute. El îşi va modifica structura, sub