mecanismele independenţei şi a creat un spirit desprins de trup, numit Diavol. Care să poată fi strămutat din om în om, asemeni gândirii lui Dumnezeu.
Gândirea strictă a trupului, fără nici o influenţă divină în ea, este identică cu gândirea fiarelor, care trăiesc exclusiv sub impulsul spiritului hain. Dar gândirea fiarelor nu posedă raţiune diabolică, pentru că în creierul lor, nu este prezentă raţiunea divină, de la care gândirea lor să împrumute mecanismul desprinderii raţiunii de trup. De aceea, apariţia vreunui Diavol zoologic nu este de conceput.
Existenţa Diavolului este dependentă de existenţa omului. Diavolul a fost creat de trup. El este gândirea materiei, ori demenţa acesteia, dacă materia ar fi înviat de la sine. Dacă nu ar beneficia de legile gândirii supreme, prin importul parţial al acestora, Diavolul nu numai că nu ar avea consistenţă, dar nu ar fi avut nici măcar cine să-l gândească. El a apărut ca un negativ intelectual de sine stătător, printr-un subterfugiu al creierului, care a căutat să elimine inteligenţa divină din el. Omul nu a învăţat din desprinderile anterioare că eliminarea lui Dumnezeu din trup este sinonimă cu trecerea la regnul animal. Investindu-şi surplusurile psihologice de gândire în iluzia eternităţii, trupul a creat o gândire negativă, independentă de el, care printr-o manipulare corectă din partea unui purtător profesionist se întoarce împotriva lui. Această avere negativă tangibilă a omului nu s-a mulţumit cu un rol principal în lucrarea de opoziţie la înviere, dar a dobândit şi statutul de existenţă perpetuă, un fel de eternitate a răului gândit, devenit spirit.