nevoia să facă un gest îl pot face, iar când se bucurau sau se speriau de fenomenele din jur, nu făceau decât să reacţioneze la mediul care le înconjura. Pentru a le aduce la conştiinţa de sine, Isus mai trebuia să investească din Sinele Său, în materia pe care, în ciuda evoluţiei ei, o simţea totuşi incapabilă să ajungă singură la aceasta.
Aşadar, după câţiva ani de aşteptare, Pământul părea pregătit să-şi primească viitorii stăpâni. Iar Dumnezeu să mai facă un pas în lucrarea Sa şi să îi zică Fiului Său: "Isuse, e timpul să dai grădinii Mele, faţa cea nouă!"
Isus a înţeles atunci, că se apropie ziua când va putea dezlega drumul făpturilor Sale, pentru ca împreună cu Sine, ele să ocupe întreaga planetă şi când vor primi un nou nume, se vor recunoaşte ştiind ce sunt. Şi a hotărât ca ziua aceea să înceapă într-o dimineaţă senină, când spaţiul să poată fi pătruns mai bine de lumina divină.
S-a arătat atunci animalelor ce proveneau din sirene, în chip de Dumnezeu adevărat, adică în chip de Lumină vorbitoare, care avea forma unor nori strălucitori, zicându-le: "A mai rămas puţin până când veţi pleca de aici, să populaţi întregul Pământ. Numele vostru va fi maymun, care va însemna animalul lui Dumnezeu, şi veţi ocupa pădurile şi câmpiile, ca să umpleţi cu urmaşii voştri întreaga planetă. Eu voi fi împreună cu voi, căci voi fi în voi, aşa cum şi astăzi sunt, fiindcă voi priviţi spre Cer, dar eu vorbesc din trupurile voastre prin glasul sângelui. Ceea ce vedeţi, este doar iluzia, care vă atrage atenţia asupra a ceea ce