de sirene aveau fiecare şef propriu, de obicei din rândul membrilor mai impunători. Viaţa acestor făpturi avea să se schimbe lent, dar evident, în perioadele care au urmat, pentru că, odată cu formarea coloniilor, au apărut şi rivalităţile dintre grupuri şi în interiorul acestora şi primul semn al noului păcat. începuse să se dezvolte lupta pentru ocuparea de teritorii şi pentru supremaţie în interiorul grupurilor. în ape, disputa pentru hrană era exclusă, deoarece noile creaţii divine, găseau în oceanele planetare hrană din belşug.
Unele sirene deprinseseră maniere mai elegante decât cele aflate în preajma şefilor de grup, ori învăţaseră moduri noi de deplasare şi aceste schimbări atrăgeau ura rivalelor lor. Astfel, în urma disputelor de pe uscat, a apropierii ori depărtării diferitelor grupuri, au apărut noi specii de sirene şi noi tipuri de comportament. Mulţi ani la rând, Isus care era Viaţa sirenelor, nu-şi mai făcuse apariţia printre acestea într-un chip anume. Astfel, făpturile materialo-divine, erau lăsate singure, să construiască şi să stăpânească Lumea cea Nouă. Doar furtunile, care se abăteau din când în când de pe mări şi oceane pe uscat, atrăgeau atenţia asupra pericolului distrugerii coloniilor. în rest, universul sângelui divin, investit pe Pământ, funcţiona după regulile stabilite de Tatăl. Trecuseră milioane de ani şi Viaţa era perturbată doar de mici semne, care arătau că Dumnezeu este mulţumit şi în acelaşi timp atent cu creaţiile Lui. Pe uscat, nu se schimbase nimic. Fiarele şi vegetaţia nu evoluau. Se micşorau doar mările şi oceanele şi se lărgeau albiile râurilor săpate de ape. Singurele fiinţe a căror evoluţie era evidentă erau