terestră, a cărui nume i-a fost comunicat trupului în cadrul unei percepţii arbitrare pentru a putea fi identificat de acesta, se va desprinde din trupurile urcate la Cer lăsându-le să trăiască etern din Marele Dumnezeu şi să urmeze calea Lui. împlinirea acestei experienţe, atribuite Fiului Creatorului şi nefirească pentru jumătatea materială a creaţiei, întâmpină, din partea acesteia din urmă, opoziţia incredibilului. Lucrările lui Dumnezeu, însă, nu admit alternativa renunţării. Prin urmare, renunţarea la planul divin este exclusă. Adaptări specifice îndepărtării factorilor opozanţi, precum şi a celor imprevizibili, apăruţi ca şi consecinţe a învierii materiei, sunt programate. Investită în trup, prin transmitere genetică, Viaţa este smulsă din acesta, în clipa în care uzura trupului a devenit incompatibilă cu misiunea acestuia de a-1 conduce pe Fiul Creatorului la Tatăl din Ceruri. Viaţa Divină nu cunoaşte uzură existenţială, nici pierderi de Sine sau acumulări cantitative. Ea multiplică materia în viaţă, în scopul desăvârşirii planului Creatorului de finalizare a marii Lui încercări. Cantităţi mari de materie înviată cu Dumnezeu pe Pământ contribuie la realizarea condiţiilor tehnice de înălţare la Cer. Ajunsă la Cer, eternizată şi sfinţită, materia înviată cu Tatăl, va primi misiuni universale care fac parte din marile proiecte ale Creatorului, înviind ea însăşi materia capabilă să fie supusă acestui proces. Numele de Creator a fost indus creaţiei ca generic divin, pentru a sugera nesfârşita lucrare al lui Dumnezeu. Sfârşitul acţiunii fizice a materiei înviate, odată cu urcarea acesteia la Ceruri şi transformarea ei în sfinţi, este o iluzie. Cerurile
