desprinderii unei părţi din Sine, ulterior devenită Viaţă învestită în trupuri şi i-a amintit Fiului prin inducţie Vitală, (un simţământ care ţinea locul dialogului) că legea creaţiei este aceeaşi şi pentru trupul divin, ca şi pentru cel uman. "Pământul este grădina pe care am sădit-o cu Viaţa Mea, a spus Dumnezeu. Acum voi sădi-o şi cu trupul Meu, spre reuşita îndreptării a ceea ce a mers strâmb în lucrarea aceasta. Femeia din care am ales să te naşti va fi prima materie născătoare de Viaţă şi singura fecioară al cărei arbore genealogic după mamă, se întinde până dincolo de peştii din ape. Caut-o! Şi vei găsi-o în locul peste care a curs pentru întâia dată sângele Meu să se coaguleze cu proteinele din ape, ca să dea naştere materiei vii. Ceea ce este viu în sângele ei, eşti Tu, iar ceea ce se va naşte din ea, va fi noul Tău trup. "
Acest semn, pentru Isus era clar. El ştia că în realitatea divină, lucrurile sunt foarte precise şi că niciodată încercările Marii Vieţi nu eşuează. Viaţa investită în trupurile purtătoare de Dumnezeu era aceeaşi cu cea de la începuturile apariţiei materiei vii pe Terra şi nu îi era greu să recunoască femeia indicată de Tatăl. Viaţa Divină nu se schimbase. Se schimbase doar faţa Pământului şi forma trupurilor care-1 purtau pe Dumnezeu, spre finalitatea divină a lucrării Sale. Lui Isus nu i se alăturase nici o cantitate divină de Viaţă în răstimpuri şi nici nu se pierduse din El nimic. El era unic, parte din Viaţa Supremă şi avea misiunea Lui strictă: învierea materiei şi perfecţionarea acesteia din interiorul şi din afara ei, după legi proprii, pentru ca aceasta să dobândească conştiinţa propriei ei misiuni.