moştenind atracţia morţii de la materia din care provine, nu poate depăşi spaţiul aparenţelor. Când aparenţele sunt îndepărtate de către omul material, ele sunt înlocuite cu certitudinea inconştienţei iluziilor. Omul apărut la începuturi şi-a imprimat caracterul morbid al existenţei şi asupra omului modern, singura raţiune care învinge tendinţele morbide ale trupului fiind Viaţa.
Isus căutat de către om, oriunde altundeva, numai în trupul lui nu, este un adevăr despre care ar trebui scrise milioane de Biblii. în realitate însă, în locul analizării adevărului divin al Vieţii umane, oamenii cercetează suportul material al acesteia. Nu analizarea sângelui duce la descoperirea Vieţii, ci inducţia psihologică a propriului mesaj către Viaţa Supremă pornit din Viaţa Supremă a trupului. Celelalte gesturi au caracter pur existenţial şi nu vital. Caracterul Vital al acţiunii umane semnifică provocarea, la cererea trupului, a unei comunicări suplimentare între Isus şi Dumnezeu. Succesul provocării relaţiei suplimentare, dintre Isus din trup şi Dumnezeu din Ceruri, confirmă capacitatea individului de a se fi desprins de influenţele materiale ale trupului care îl ignoră pe învietorul lui. Involuntar fireşte, dar în mod constant, trupul este povara pe care Viaţa şi-a ales să îl transforme din materie aparţinătoare nefiinţei, în materie vie, iar mai apoi în sfinţii care să lucreze în alte galaxii, precum Isus pe Pământ.
Pământul nu este decât locul natal al omului în plină transformare, sub influenţa lucrării pe care o face şi va deveni într-un timp nu prea îndepărtat, locul din care îşi vor aminti sfinţii, că s-au dezrădăcinat strămoşii