Frica nu trebuie luată în considerare, când auziţi glasul Meu. Pentru că, cine nu ascultă cuvântul Meu, va asculta cuvântul furtunii."
Speriate, sirenele au început să privească unele înspre altele şi să se încumete să păşească pe uscat, asemeni mamiferelor, pe care le văzuseră cândva făcând acest lucru. Chiar dacă ele, în loc de membre inferioare, aveau înotătoare. Au privit din nou unele înspre altele, apoi spre Lumina care le ţinea calea pe Cer, asemeni unui curcubeu. Pustiu vedeau de jur-împrejur, iar înainte, o mare de nisip încins. Şi totuşi, trebuiau să păşească, pentru că auziseră cuvântul lui Dumnezeu devenind lege.
Au făcut astfel cei dintâi paşi. înotătoarele lor se comportau asemeni unor picioare, conferindu-le un mers legănat dar sigur. în urma lor, rămânea descrisă pe nisip, sub formă de dungi, amprenta despărţirii de ape şi sensul pe care trebuiau să-1 urmeze, pentru a vieţui cu Dumnezeu împreună. Paşii lor purtau semnul miracolului divin. Dumnezeu le vedea şi se bucura. De aceea a zis: "Iată că lucrarea Mea este bună!" Se bucura pentru sirenele care-1 urmau pe Isus, fiindcă ştia că acele sirene păşesc pe calea Lui, şi pentru acest motiv, le ierta şi pe cele rămase în ape, pradă instinctului care fusese mai tare decât cuvântul Lui. El a ştiut de la început că nu toată materia, care va învia din sângele Lui, va putea urma rigorile acestei învieri. Pentru că ridicarea nefiinţei la înălţimea demnităţii divine, nu este un lucru uşor, iar păcatul creat de trup, rod al originii sale materiale, nu poate fi curmat, decât prin moartea globală a materiei care-1 poartă. Astfel,