îl înfiora şi pe Creator. Care sub povara încercării Sale îşi întărea poziţia pe Pământ adăugând: "Puterea Mea este de astăzi cea mai mare lege. Tot ce s-a născut cu Viaţa Mea, îmi va sluji Mie. După ce vei deveni om asemeni lor rămânând Dumnezeu asemeni Mie, le vei zice: Cine nu vrea să-l vadă pe Dumnezeu să piară dinaintea Lui. Şi vei vedea, că nu va pleca nimeni. Căci nimeni nu poate pleca viu fără Mine. "
Deschizându-le ochii asupra adevărului pe care trebuiau să-l descopere prin încarnarea Sa, Dumnezeu urma să îi elibereze pe oameni de iluzii, această nouă realitate fiind sinonimă cu spălarea trupurilor de păcatul faptelor comise prin inconştienţă. Fiindcă păcat era iluzia propriei supremaţii şi pretenţia la judecată nedreaptă ori răsplată necuvenită. Cât despre crimă şi despre sclavie nu mai vorbi, fiindcă ele erau sinonime cu încercarea uciderii lui Dumnezeu în propria Sa casă.
* * *
Se lăsa noaptea peste Israel şi Egipt şi peste toate pământurile aflate pe direcţia aceea, de la nord la sud. Isus era şi atunci ca şi acum Dumnezeu şi împreună cu Tatăl, erau amândoi Viaţa din Ceruri şi de pe Pământ. Oamenii slăbiţi de puteri, de oboseală şi frig, se pregăteau de culcare. Liniştiţi şi siguri, că şi ziua următoare şi toate zilele care vor urma după aceea, vor face acelaşi lucru. Ei nu aveau cum să ştie, că atunci pe Pământ, Viaţa Supremă alesese din lumea reală, o fecioară, în care o infimă parte din dumnezeire, să se materializeze, să se nască sub formă de copil, să facă