trup. Şi în captivitatea căruia îl ţine pe Fiul Său, pe care l-a numit Isus, pentru ca materia aceasta să rămână vie. Ca să vadă trupurile că ele sunt înviate de Cineva din interiorul lor şi că aceluia trebuie să-şi dedice existenţa, să facă lucrul pentru care au fost înviate. Viaţa Lui investită în materie nu este o însuşire a trupului, ci este chiar Dumnezeu. Dar trupurile, făcute totuşi din materie, nu au putut înţelege toate aceste lucruri de la început, de aceea au acceptat convieţuirea cu Diavolul, cu păcatul ignorării prezenţei Vieţii în ele. într-una din zilele vremii faraonilor, Dumnezeu Tatăl s-a văzut nevoit să-i comunice lui Isus dezamăgirea care îl încearcă, ori de câte ori cercetează această lume, spunându-i: "M-am uitat în lucrarea în care te ţin victimă a legilor Mele şi am văzut cum Diavolul gândirii materiei, bântuie din trup în trup. Astăzi la Delos şi Chyos, oamenii se vând unii pe alţii, iar la Efes şi în Capua, capetele sclavilor sunt tăiate dintr-o singură lovitură de sabie. Şi atunci în mod îndreptăţit mă întreb: Cine dă dreptul trupurilor pe care le-am creat cu sângele Meu, să mă alunge din Lucrarea Mea? "
Răspuns nu a primit, pentru că nu întrebase pe nimeni de fapt. Meditase doar. Isus ştia că în această situaţie se impune potopul cu ploaie sau cu foc, dar a tăcut. Ceasul desprinderii sfinţilor din oameni nu sosise, şi lucrarea Sa se abătuse prea mult de la sensul divin. Sens care urma să fie corectat de această dată, altfel decât Dumnezeu o făcuse până atunci. Fiindcă între două cataclisme, creaţia evoluase şi oamenii puteau