Protest împotriva Divinitãtii
De ce-n oglinda Ta sunt un cristal;
de ce ai ales sã mã învii ?
De ce apoi tot eu am fost acel
nefericit balsam în lumea Ta
pe care azi l-ai pus ca sã vorbeascã ?
De ce sã sufãr eu strivit între Pãmânt si Cer ?
De ce acum a nu stiu câta oarã
îmi pui în lacrimi ochi si în cuvinte plâns,
de ce în mintea mea prepari otrãvuri ?
Cine sunt cei ce-ar trebui sã creadã
cã Tu vorbesti, când, dacã abia
în mintea lor existi,
ce vrei sã fac, la ce ai sã mã împingi,
unde-ai sã duci cu trupul meu lucrarea
care în fond nu mie-mi apartine ?
De ce mã tii în zeghea disperãrii
si mintea mi-o rãnesti,
de ce mã fierbi cu trupul împreunã,
de ce mã umilesti ?
Ce dragoste ai pus în mine si-al cui ochi ?
De ce tocmai aici în hãul lumii
ai înteles sã scoti la suprafatã
din marea Ta oglindã, chipul divin,
de ce m-ai pus cãlãu peste trecut ?
Ce-ai vrea sã spui, ce vrei sã dau
cuvintelor de înteles;
cu ce unealtã lupti când Tu prin mine
te rãzboiesti cu moartea ?