Universul divino-material
Când totul a fost gata si-ai vãzut
cã Universul mort si infinit, misca
si totusi rãmânea împietrit
în nefiinta lui, deci nu te oglindea,
atunci rãnit si trist te-ai rãzgândit,
ai vrut sã-l descompui sã-l cercetezi
mai viu, mai limpede în el sã vezi
esenta Ta, divina combinare
a douã lumi Dumnezeiesti, în care
doar Cerul e comun, dar te-ai oprit
cãci cea dintâi retea de infinit vizibil
a cãzut chiar prin constiinta Ta
de unic Creator:
,,Nu pot din Viata Mea sã vã dobor
chiar dacã-ntâmplãtor ati mers gresit !’’
Ti-am zis si te-ai oprit.
Atuncea ai decis sã înviezi
o parte a materiei în care
timpul divin a pus din întâmplare,
mai multã albuminã si putinã sare,
de parcã ar fi stiut cã acea structurã
desi Te oglindeste pe mãsurã
totusi, ca Dumnezeu nu va putea
miracolul din Tine sã-l redea,
priviri nimãnui.
De aceea, ochi i-ai pus materiei
din sângele care-i curgea-n arcade,
sã vadã cel putin cine-o-trezeste
si dimineata când în ziuã cade,
cãci o oglindã-n care Tu
nu faci învietorul Tãu demers,
nu va reda reflexia Luminii
oricât ar fi de cald în Univers.