sirenele care s-au desprins din ape şi au urmat glasul sângelui divin spre deşert, s-au desprins de mediul lor acvatic pentru totdeauna, înălţându-se la rangul următor. Fiindcă materia trupului lor, împreună cu Viaţa ce le alcătuia, trebuia să evolueze neîncetat, spre lucrarea finală, în care Dumnezeu să fie recunoscut şi acceptat de trup ca atare.
Se vedea că transformarea din sirene în mamifere era un calcul făcut dinainte, astfel încât, după fiecare desprindere din anterior, materia înviată să participe la crearea unui nou univers. Lăsând în urma ei, exemplare dintre cele care subestimaseră natura Vieţii din trup, pentru ca generaţiile următoare să poată avea mostre de robia păcatului. Cuvintele Creatorului s-au auzit pentru ultima oară în acea zi. Ele au fost înţelese doar de Isus şi de sângele sirenelor care se avântaseră în deşert, fără să privească în urmă. în faţa lor, stăpânea Lumina. In spatele lor, mările şi oceanele fremătând de singurătate. Isus privi de deasupra deşertului, spre toate animalele ce existau şi spuse: "Făpturile ce vor apărea acum pe Pământ, născute din sirene şi din cuvântul Tatălui, vor fi mai presus de toate vieţuitoarele. Şi vor lua în stăpânire Pământul şi nu le va învinge nimic. In ele este prezent Dumnezeu prin sângele cel viu, iar moartea lor va însemna, totdeauna, întoarcerea Vieţii la Sine. Pentru că Eu sunt Viaţă din Viaţa Creatorului, îi cer Pământului să primească şi să se supună acestui cuvânt.
In momentele care au urmat, Isus a dispărut de pe cer, iar sirenele s-au oprit în loc. O ploaie a căzut asupra deşertului, răcorind trupurile făpturilor istovite de