materia înviată se sustrage pentru o vreme controlului strict al divinităţii. Care, după ce a investit trupul uman cu mecanismele materiale necesare unei funcţionări eficiente în lucrarea de înviere şi perpetuare de sine, i-a lăsat posibilitatea exprimării practice, în mediul său natural.
Gândirea materiei transformată în Diavol, ca rod al desprinderii spiritului malefic de trup, produce prin natura ei umană, orbirea creaţiei divine, în timpul încercării acesteia de a observa caracterul divin al Vieţii din propria-i structură. Descoperirea lui Isus în trupul uman, ca parte din Viaţa Supremă numită Dumnezeu, echivalează cu începutul desprinderii omului de universul iluziilor, domeniu din care gândirea malefică a materiei trupului se alimentează în cea mai mare parte a existenţei ei. Desprinderea de iluziile divine corespunde cu purificarea trupului de Diavol. Iar opţiunea rămânerii definitive în spaţiul universului divin iluzoriu sau în afara oricărui spaţiu divin concordă cu alegerea viitorului diabolic al trupului purtător de Viaţă Supremă, care împreună cu Diavolul va guverna Terra, după transformarea oamenilor demni de Viaţa Divină, în sfinţi, contribuind la autodistrugerea vieţii de pe planetă. Dar pentru Isus şi pentru trupurile pe care acesta le înnobilează cu Sine, totul este hotărât. Experienţa divină de înviere a materiei, de conştientizare, sfinţire şi eternizare a acesteia este reuşită. Şi Tatăl îi spune astfel Fiului Său a cărui Viaţă a investit-o în noi, ori de câte ori Isus îl reclamă pe Diavol: "Nu-ţijie teamă! Ceea ce ştie Dumnezeu, Diavolul trupului nu va afla niciodată, învaţă trupurile care te poartă cu demnitate şi pe cele