Dealul Căpăţânii, între trupurile a doi tâlhari pe care îi privea cu milă, zicând: "Mari sunt puterile Tale, Doamne, Şi numai pentru că ai putut fiinţa durerea aceasta, merita să fii Dumnezeu." Auzindu-l murmurând aceste cuvinte, unul dintre cei doi tâlhari răstigniţi alături de El l-a scuipat zicând: "Dacă Tu eşti Dumnezeu coboară de pe cruce." Dar Isus nu i-a răspuns. El ştia că a fost materializat din Viaţa Supremă pentru a face minuni mai mari decât cele pe care i le cerea un păgân şi mult mai mari decât toate minunile pe care le-ar fi putut face toţi oamenii la un loc. De aceea, aştepta în umilinţă şi sânge, clipa când să-şi dea Viaţa în mâinile Vieţii celei Mari, pentru ca din Viaţa cea Mare, să poată învia în acelaşi trup, aşa cum scriseseră proorocii. Pe Dealul Căpăţânii se adunase atunci mulţime mare de oameni, ca să-l batjocorească pe Isus, fiindcă se abătuse de la legea lor şi de la tradiţia lor. Şi mulţi dintre ei, îl loveau şi-l scuipau după cum îi auziseră pe preoţi că ar merita Isus să primească şi îl batjocoreau zicându-i: "Coboară de pe cruce, împărat al Iudeilor!" Dar Isus nici cel puţin nu îi compătimea. El ştia cine sunt ei şi cine este atunci parte în conştiinţa lor, căci nimeni nu îl cunoştea mai bine pe Diavol, decât El. Dar îi lăsa să trăiască în legea lor, căci Tatăl hotărâse ca moartea să nu-i atingă, ci învăţătura cea nouă a lui Isus să-i îndrepte.
Soarele continua să plângă cu raze pe chipul lui Isus, seara îndrăznea să se apropie de El, iar fariseii continuau să-l batjocorească. Atunci Isus a auzit în Sine glasul Tatălui spunându-i: "M-am sacrificat pe Mine în suferinţa Ta. Oare lucrarea aceasta merită atât? "