Sosise ceasul disperării. Când tot ceea ce agonisisem aveam să pierd şi să moştenesc în plus şi o datorie egală cu toată averea pe care o pierdeam. Ca să detaliez aceste întâmplări, ar trebui să nu scriu un capitol, ci o carte.
Dar până atunci, vreau să explic în câteva cuvinte, care a fost reacţia la prigoana cămătarilor, a executorilor judecătoreşti şi a Diavolului care mă îndemna cu toate puterile lui, să fac mai multe crime. Fiindcă eu fusesem drept şi plătisem toate datoriile şi camătă posibilă şi pierdeam totul. Şi peste toate acestea, eram supus umilinţei de a fi aruncat în stradă din propria mea casă, de către un păgân care mi-a spus că nu am nici o şansă în faţa lui, fiindcă el lucrează cu Diavolul. Pentru suma de 8.000 DM, rămasă neachitată din dobândă, am pierdut o construcţie nouă, cu restaurant de lux la parter şi camere sus la etaj, în plin centrul oraşului Arad. O pagubă totală de peste 200.000 DM. Dar nu mi se pare un preţ prea mare, pentru ca să fiu ales de Tatăl din Ceruri să înnod realitatea Lui, de cea a oamenilor care trăiesc departe de El, asemeni mie.
Când am început cu adevărat să mă rog lui Dumnezeu, am constatat foarte multe lucruri ciudate, pentru conştiinţa care se voia eliberată din lumea acelei nebunii. In primul rând, nu aveam Dumnezeu. Apoi nu ştiam dacă trebuie să-i cer, să-i mulţumesc, sau să-1 dispreţuiesc. Atunci am optat pentru o rugăciune de descoperire a Lui.
Eu nu suportam gândul că m-aş putea ruga unui mit, unei fantome divine. Doream cu orice preţ să mă închin unui Dumnezeu autentic, unei puteri reale.