Ceasul desprinderii
Peştii nu l-au auzit pe Dumnezeu vorbind. Originea divină a existenţei lor nu le era cunoscută. Mesajul de sfinţenie le era comunicat printr-un glas al sângelui, dificil de descifrat în tumultul unei existenţe marine, vechi de câteva milioane de ani. în mod ciudat, Viaţa nu li se părea că ar aparţine cuiva din afara lor. De aceea, Universul instituit prin trecerea timpului, în lumea marină, părea lipsit de o guvernare exterioară. Isus, Viaţa care-i marca existenţa, părea o viaţă obişnuită, firească, a cărei realitate nu spunea nimic unor vieţuitoare ce păreau a trăi din propriile lor resurse, fără un scop precis. Dar iată că Dumnezeu nu uită de Sine. El ştia că materia, pe care o înviase prin sângele vărsat din Ceruri, avea nevoie de acea perioadă de adaptare la universul divin. Răbdarea Lui confirma calculul făcut anterior învierii, anume că începutul încălcării legilor transmise peştilor prin sânge va fi semnul după care va recunoaşte ceasul desprinderii. Pentru că, în perioada care a urmat acelui semn, El a pregătit un nou mediu pentru creaţia Sa, care urma să evolueze, de la simplu la complex, de la inferior la superior, aşa cum era conceput Universul nou pe care-l crea. Atunci, l-a chemat pe Isus aproape de Sine şi i-a