Pentru realizarea acestui lucru, Viaţa din trup avea la dispoziţie toate atributele Vieţii Supreme. Locul în care fusese înviată materia la început, îi era cunoscut doar Tatălui din Ceruri care în virtutea marii Lui realităţi, lasă pretutindeni semne vizibile, pe care să le poată recunoaşte oricând, fiii Săi. Iar fecioara, a cărui arbore genealogic matern se întindea până la începuturi, nu putea vieţui decât în locul acela. Fiindcă odată cu trecerea sutelor de milioane de ani, în cadrul marilor desprinderi din anterior, multora dintre trupurile vii li se întrerupse linia genealogică directă. Astfel că femeia, care urma să devină născătoare de Viaţă, era cu adevărat cea mai demnă femeie să poarte o parte din Dumnezeu în pântecele ei. Viaţa Divină conţine în Sine, una dintre cele mai importante componente ale perfecţiunii; dreptatea autentică de la care porneşte logica ce stă la baza guvernării existenţei.
încarnarea Vieţii în materie constituia o nouă şi mare încercare pentru Dumnezeu. El ştia că materia este cea care, dacă ar putea ar mistui Viaţa. Pentru că ea moşteneşte reflexul morţii, care i-a caracterizat starea iniţială şi în virtutea caracterului acesteia, rămâne o brută. Atunci Isus s-a arătat în parte Creatorului Lumii spunându-i: "Tată! A sosit ceasul! Dezleagă-mi puterile transformării din Dumnezeu în om şi ia asupra Ta încercarea aceasta. Pregăteşte culcuşul Meu în pântecele mamei şi casa în care voi locui. Pentru că iată, a venit ziua când trebuie să te îngrijeşti de noua stare a existenţei Tale şi de unica picătură a Vieţii, pe care o încerci în această minune. "