Apoi, Dumnezeu şi-a întors privirea de la timp către spaţiu şi i-a zis: "Când te vei suprapune peste minunea pe care am s-o creez, vei fi sfinţit, să creezi un nou Univers. Acela în care cu Viaţa Mea, va învia materia pe care acum o cuprind cu braţele tale. Aşa cum timpului i-am dat rostul prin sfinţire şi ţie îţi dau rostul să aduni între limitele cele mari, puterea de a sluji noului Univers, în care, stelele se vor transforma în grădini iar distanţa dintre grădinile create şi Cer s-o judeci cu măsura Mea. "
Atunci, spre surprinderea timpului şi a spaţiului, s-a rotit punând în mişcare microuniversul şi şi-a întins puterile de la un capăt al Lumii la celălalt, aşa cum şi-ar fi întins o infinitate de braţe, şi a murmurat: "Acum, aştern hrană pentru vegetaţie. După aceea, voi hrăni chiar Eu vegetaţia." Din palmele Sale care acopereau Universul asemeni unui disc imaginar, au început să cadă stropi mari de apă, apoi tot mai mari cantităţi de apă. Erau ploile menite să stingă unele stele, să le transforme în grădini. Şi concentrându-se în structura Sa, a adăugat: "Cu voia Mea s-au unit atomi şi molecule din creaţia Mea materială. Şi s-au condensat şi s-au întins peste Lume. Apoi s-au răcorit, răcind cu trupul lor, stelele. Această purificare este botezul pe care îl dau creaţiei celei noi, şi zic: Voi sunteţi minunile care vor hrăni vieţuitoarele în noua Mea casă." Din clipa aceea, stelele stinse au început să absoarbă cantităţi uriaşe de apă, să se transforme în planete, care, în rotaţie, au format mările şi oceanele. Şi vântul planetar a început să bată peste lumea incoloră, care i se arăta spaţiului şi timpului pentru întâia oară.