Purificarea trupului prin încarnarea lui Isus
Dumnezeu nu a întâmpinat nici o dificultate când s-a creat pe Sine, fiindcă asemeni lucrurilor create de El, şi El a evoluat de la inferior la superior, atingând doar în final perfecţiunea.
Arborele genealogic divin se desfăşoară într-un timp şi într-un spaţiu anterior spaţiului divin actual, în care Viaţa primordială deţinea mişcarea doar ca o formă de ameninţare a nimicului în care evolua, motiv pentru care universul divinităţii părea un imens gol.
Energiile mişcării neeliberate într-un spaţiu divin static au erupt şi timpul primar a fost pus în mişcare. Mişcarea iniţia astfel geneza spiritului, divulgând în structura nimicului o existenţă fecundă. Căci nimicul nu este sinonim cu moartea absolută a golului, ci cu structura unei lumi iraţionale care, ulterior, a căzut victimă apariţiei logicii.
Viaţa Supremă îşi are trecutul în nimicul primordial fecund din afara spaţiului şi timpului perceptibil. Şi creează, şi în prezent, lumi izvorâte din caracteristicile Sale, conform logicii imitării de Sine, ducându-le de la nimic la perfecţiune, de la imperceptibil la incredibil, căci nimic absolut nu există.