Drumul spre eternitate
După ce Isus nu a mai fost văzut pe Pământ, realitatea umană nu s-a schimbat considerabil. Ucenicii Lui au început să scrie pe bucăţi de pergament Evangheliile şi scrisorile către diverse autorităţi şi preoţi şi să propovăduiască învăţăturile Sale. Dar faptele Lui erau prea mari ca să se poată şterge din conştiinţa celor ce au trăit în vremea aceea. Astfel că, trecerea timpului s-a dovedit a nu fi, o cale de împăcare a omului cu păcatul cel vechi, chiar dacă noile generaţii de trupuri au găsit destule căi, pe care să meargă pentru a nu păşi imediat pe drumul descoperirii Vieţii Divine. Realitatea aceasta, nu 1-a mângâiat pe Dumnezeu, dar nici nu 1-a amăgit. El ştia că în zilele Sale care urmau, primii paşi ai oamenilor pe calea care ducea spre conştientizarea Vieţii Sale în trup, vor fi făcuţi. Şi că din zilele acelea şi până la începerea înălţării la Ceruri, cu mijloacele create de trup, nu va mai trece mult timp. Legile fizicii se aflau la dispoziţia omului. Legile naturii, erau şi ele cunoscute în parte celor ce vieţuiau din ele. Numai legile divine din care derivau toate celelalte, le erau străine tuturor şi nimeni nu era dispus să le înveţe. Atât de important şi de complex, omul nu a reuşit în primii ani după întruparea Vieţii, să se desprindă de trecutul său