Timpul rezervat învierii materiei şi aducerii acesteia la rangul uman a fost mult mai mare, decât timpul rezervat omului, spre a împlini lucrarea lui Dumnezeu. Fiindcă de la statutul de om la cel de sfânt nu-i decât doar un pas. îndoiala trupului, asupra realităţii lui Dumnezeu este o caracteristică specific umană.
Animalele maymun, sirenele ori peştii nu negociaseră păcatul, ci-1 săvârşiseră sub impulsul instinctului, pe când oamenii săvârşeau păcatele în cadrul unei opţiuni pentru adevărul considerat de ei just. îndoielile care au cuprins trupul uman în ce priveşte realitatea Vieţii din el au precedat convingerile despre irealitatea acestei Vieţi. Aparenţa Vieţii efective a determinat trupul uman să facă pact cu ignoranţa, trecând sub tăcere realitatea Vieţii, datorită căreia, chiar el devenise real. Misterul Vieţii din trupuri este desigur acelaşi cu misterul Vieţii din Ceruri, pentru că Viaţa din trup, este aceeaşi cu Viaţa din Ceruri. Invizibilă, nepalpabilă, eternă şi complexă, izvor inexplicabil al înţelepciunii celei dintâi şi celei de pe urmă, Viaţa este totul, deşi în realitatea fizicii elementare, tocmai Ea, cel mai grandios adevăr, nu cântăreşte nimic. In balanţa uzuală, talerul care o măsoară nu o recunoaşte, iar în Univers, talerul care o poartă nu o simte. Viaţa din trup numită Isus nu a fost descoperită de către om ca atare, pentru că trăind tocmai din Ea, trupul a ţintuit-o departe de el. O relaţie asemănătoare aceleia dintre ochi şi nas. Nasul nu poate fi văzut din cauza distanţei prea mici care-l desparte de ochi. Pe Isus, Viaţă în trupul omului, cine să-1 vadă?