Universul
Când Lumii ai decis sã te arãti,
ti-ai materializat imaginea si Cerul
ai rãstignit pe timp stingherul
nemãsuratei Tale hãrti.
Cum vidul nu misca, i-ai dat miscare,
dupã structura Ta-ncepând sã lege
ceea ce trupul astãzi nu-ntelege
cã s-a nãscut în prelungirea sa,
oglindã ai vrut sã ai, ca sã te vezi
în infinita Ta nemãrginire,
prin spatiul divin tesuta-i fire
altei structuri, pe care astãzi sezi
ca pe un tron.
Atomi divini atuncea la bãtaie
ai pus sã se transforme în materii,
fãcând lucrarea celei dintâi serii
a oglindirii nemuririi Tale.
Si Cerul populat pânã atunci de Tine
umplutu-sa de pulbere si stele;
iar timpul Tãu a jubilat prin ele,
cãci spatiul divin a rupt din sine
alt spatiu, mort, în ciuda învierii
din el a Universului vizibil,
dar cu atomi reali Tu scrisa-i ilizibil;
acesta-i chipul Meu si al puterii,
pe care o detin.