acest lucru. Urmare a apariţiei păcatului, ca şi consecinţă firească a înaintării trupului spre putere prin raţiune, avea să crească numărul acestor erori. De aceea, recunoaşterea de sine era un răspuns la ceea ce trupul ar fi putut produce: ura împotriva propriului său Creator.
După ce animalele maymun se acomodaseră în noua lor lume, Isus i-a spus Tatălui Ceresc despre lucrarea Sa dar şi despre Sine: "Părinte, simt fericit să fac parte din lucrarea pe care o văd înaintând pe drumul ales de Tine. De aceea, astăzi sunt gata să încerc Lumea cea Nouă şi să îi dau o parte din conştiinţa Ta." Dumnezeu, care anticipa întotdeauna fiecare păcat pe care urma să-1 facă materia, i-a mai atras atenţia lui Isus asupra unuia, spunând: "Incearc-o! Dar nu uita, că şi Lumea cea Nouă te va încerca pe Tine. Căci va veni o zi, în care conştiinţa lor va deveni atât de puternică, încât îţi vor spune că nu eşti Dumnezeu şi nici Fiul şi nici Viaţa din sângele lor şi te vor batjocori. Dar până atunci, mai ai de îndurat captivitatea în aceste trupuri, căci fără Tine, lucrarea Mea nu înseamnă nimic. Iar atunci, mare va trebui să-ţi fie răbdarea, cât puterile Tale, ca să poţi suporta ceea ce vor crede despre ele însele ".
Dumnezeu ştie, cât de usturătoare este povara hrănirii gurii duşmanului, când acesta se ridică împotriva ta. Şi moartea pe care şi-o alege singur, prin păcatul pe care-1 face, i-o atribuie lui Dumnezeu, pentru ca apoi să poată spune: Păcatul este al Creatorului, căci El m-a înviat. Dar Lumea cea Nouă stătea pe încercarea lui Dumnezeu, de a se dărui materiei, spre fericirea temporară a acesteia şi a împlinirii fericirii ei eterne.