a vieţuit, o parte suficient de mare din energia Sa, astfel încât, viaţa din trupurile abandonate să devină energie vitală, funcţionarea organismului vital, rămânând aparent neschimbată. Viaţa rămasă în trupurile abandonate nu mai este însă Dumnezeu, ci efectul prezenţei Lui anterioare, care rămâne atât de puternic, încât fostele creaţii de materie cu Viaţă devin, din punct de vedere biologic, specii de sine stătătoare. Aceste specii nu mai pot evolua decât în limitele efectului anterior produs de divinitatea cu care au vieţuit şi care scade de la generaţie, la generaţie. Dar rămân superioare regnului în care se integrează. înţelegerea lui Dumnezeu se poate face doar prin cercetarea fiinţei umane singura creaţie de pe Pământ în care este prezent Dumnezeu. Fiinţa umană, destinată a-l cerceta pe Dumnezeu este şi ea posesoare de divinitate şi materie şi atunci influenţa efectului partinic al fiecărei componente umane (materială şi divină) este imposibil de izolat. Cercetarea divinităţii din trup cu mijloace materiale duce la transformarea logicii analizei, într-un sistem material de evaluare. Sistemul materialist de gândire conţine în sine povara influenţei metodice, nu psihologice, care să permită materiei gândirii observarea corectă a influenţei structurii divine, asupra întregului sistem. Gândirea divină, care foloseşte ca suport material creierul, este suprapusă gândirii materiale produse de creier. Amestecarea de către trup a celor două tipuri de raţiuni într-un singur sistem de producţie logică este cauza întârzierii descoperirii lui Dumnezeu în trup. Trupul prin suportul creat de Viaţă a născocit, printr-o inducere greşită a mesajului divin, imagini false despre ceea ce
