Viaţa Supremă din trup a legat moartea ca să pună capăt existenţei materiei obosite, în care Viaţa a întârziat o vreme, în drumul spre Ceruri, Destinul este una dintre cele mai subtile căi de comunicare a Vieţii din trup, cu Ea însăşi. El însemnând de fapt, calea pe care Viaţa numită Isus păşeşte din trup în trup spre finalul lucrării divine, iar trupul urmează drumul Vieţii zbătându-se în permanenţă, să evadeze din realitatea divinităţii care-1 supune. Căci multe lucruri ar face trupul dacă Viaţa din el i-ar permite, sau dacă ar muri Ea, el rămânând singur nebun cadavru nemuritor, în lumea pe care visează să o supună. Insă realitatea trupului este mai puternică decât fascinaţia iluziilor sale şi iată că vrând-nevrând, trupul înviat cu sângele Vieţii Supreme păşeşte de milioane de ani, pe drumul acesteia. Destinul trupului este să parcurgă o bucată de drum esenţial, împreună cu Dumnezeu, peste voia lui, căci el este creaţia Vieţii şi unealta acesteia. Şi trebuie să devină el sau urmaşii lui, creaţii sfinţite de Viaţă, în scopul popularii universului divino-material, în care este parte. Sfânt, înseamnă înviat de la Sine sau trăind din Sine. Ori trupurile umane nu pot dobândi statutul de sfinţi, decât urmând destinul care le-a fost dat de Dumnezeu, în lucrarea Lui. In forma sa imperceptibilă, destinul este traseul cu rădăcini genetice în Viaţa Supremă din trup, traseu pe care urmează să păşească fiinţa umană aparent independentă de Dumnezeu, spre propriul ei sfârşit. De unde va transmite trupurilor următoare, misiunea ei rămasă neîmplinită şi care va trebui preluată de materia trupului, pe care Viaţa îl va reîncarna.