Lumea cea nouă
Suprafeţele ce alcătuiau uscatul erau mici. Apele ocupau cea mai mare parte a Pământului. Purtate de valuri, animalele maymun soseau zilnic pe continentele învecinate pădurii tropicale care acum rămăsese pustie. Şi descopereau acolo, o lume sălbatică, străină de ceea ce lăsaseră în urmă. Şopârle uriaşe stăpâneau pământul, pe cer zburau păsări gigantice, care aveau în ciocuri, dinţi de fiare. Vegetaţia era pe alocuri uscată şi suprafeţe imense din aceasta, se topeau în pârjolul incendiilor provocate de fulgere. O lume ostilă se deschidea, astfel, în faţa animalelor maymun, care naufragiau zilnic pe coastele pustii. Pădurile erau dominate de fiare iar în ape monştrii marini puteau fi văzuţi la tot pasul.
Era un început de conştientizare a realităţii triste pe care aveau s-o trăiască şi sfârşitul unei amintiri, despre o lume în care, nu aveau să se mai întoarcă. Convieţuirea dintre speciile găsite aici era o continuă luptă pentru supravieţuire, iar pentru ele, un înfiorător dezastru al speciei alese să populeze Lumea ce Nouă. Dar cum să o ia în stăpânire?
Glasul Tatălui nu se auzea nicăieri. Pe Isus nu-l mai văzuseră din ziua în care le dăduse vestea plecării.