sângele Lui în Ceruri pe un drum ştiut doar de El, Eu astăzi vă spun vouă, că trupurile voastre sunt trupuri de sirene, dar vieţile voastre sunt Viaţa lui Dumnezeu. Iar Viaţa lui Dumnezeu, oriunde s-ar afla, este chiar Dumnezeu. Cine poate trăi împreună cu Dumnezeu în trup, cu trupul va ajunge în Ceruri. Fiindcă, sfinţilor, Dumnezeu le dă trupuri şi îi încarnează şi reîncarnează în trupuri, până când ajung lângă El." Isus le spunea sirenelor aceste cuvinte şi animalele blânde, inocente, priveau spre Cer mimând şi ele un fel de cuvinte, iar în trupurile lor, sângele clocotea de fericire. Soarele strălucea pretutindeni, apele se limpeziseră. Prin aer zburau păsări, iar pe uscat cadavrele unor animale se descompuneau prin cenuşa vulcanică. Vegetaţia înnobila grădina lui Dumnezeu, pârâuri şi râuri aduceau apa din locuri ascunse în scoarţa planetei, la îndemâna fiinţelor vii. Părea că existenţa căpătase o nouă dimensiune, că rostul acestei noi lumi s-a schimbat. Tatăl ştia cu Isus împreună, că destinul acestor făpturi este cel creat înainte şi tot ce trebuia să se întâmple se va întâmpla. Timpul fusese creat de Dumnezeu de la început, parte din timpul divin, copia acestuia, şi în el urma să se producă tot ce Tatăl îşi propusese. Până atunci, sirenele trebuiau să se bucure că sunt împreună cu Dumnezeu în trupurile lor şi să găsească o formă de convieţuire cu peştii din ape şi cu animalele care începuseră să apară pe uscat, în aşa fel, încât trupul să nu fie mai presus de Dumnezeu, iar apa şi aerul să nu fie mai presus decât cuvântul Creatorului lor. Pentru că Dumnezeu era atât de aproape, încât simţurile lor veneau chiar de la El. Iar glasul neauzit al trupului, era
