deliberat şi nu instinctiv, nu era un câştig foarte mare în evoluţia materiei înviate, care prin natura ei terestră, poseda tendinţe ignorante. Cunoaşterea filozofiei lui Dumnezeu, în integralitatea ei, nu este posibilă, pentru că nu este de competenţa creaţiei, logica Supremei Puteri Creatoare. Părţi din această filozofie însă sunt induse fiinţelor purtătoare de divinitate în măsura în care cunoaşterea acestor precepte este inerentă convieţuirii trupului, cu o parte a lumii vii care l-a creat. Prin urmare, Dumnezeu înnobilează periodic făpturile create de El, cu elementele cunoaşterii şi simţirii specifice intervalului evolutiv în care acestea trăiesc. Sentimentul iubirii Creatorului, de către propria Sa creaţie, putea fi indus de Dumnezeu în conştiinţa animalelor maymun, aflate într-o fulgerătoare transformare, încă de la început, dar Isus nu era sigur că acest sentiment nu ar fi irosit prematur, într-o specie care nu putea obţine mai mult de la sine. De aceea, i-a cerut Tatălui, să lase această încercare în grija Sa, spunând: "Eu şi propria lor Viaţă suntem totuna. Pe Mine mă iubesc instinctiv, de teama morţii, nu în semn de preţuire pentru învierea trupurilor lor, despre care nu ştiu nimic. Lasă-le Doamne să trăiască cu spaimă şi frică în lumea din jur şi atunci te vor căuta pe Tine. "
Dar, Dumnezeu iubea prea mult lucrarea Sa, ca să accepte această propunere. El ştia că dezlegarea spaimei duce implicit la dezlegarea ripostei.
Iar motivarea crimei ar fi argumentată. De aceea a refuzat propunerea părţii Sale, care-i vorbise din trupul animalelor maymun spunând: "Spaima ori frica nu sunt atributele Mele. Din ele, nu se poate naşte iubirea