Fiecare generaţie de sirene era tot mai diferită de generaţiile anterioare, trupurile lor, erau tot mai mari şi mai zvelte, tot mai frumoase şi mai adaptate la existenţa de pe uscat. Iar în mintea lor, se conturau gânduri, care le făceau şi mai diferite de ceea ce fuseseră Ia început. Un drum dificil de parcurs le aştepta odată cu trecerea timpului, dar ele nu erau capabile încă, să intuiască acel lucru.
* * *
Multe milioane de ani au trebuit să treacă de la primul ceas al desprinderii până când sirenele să umple mările şi oceanele planetei. Pe coastele uscate, dominante erau nesfârşitele colonii de sirene, care, cu trecerea vremii, primiseră culori şi înfăţişări noi. Fiecare colonie a învăţat în timp că este o unitate de sine stătătoare, asemeni unei mari familii, că prezenţa în interiorul coloniei, a unor membrii din alte colonii, nu este permisă decât cu acordul aşa-numiţilor stăpâni, care dominau totul.
începuseră astfel, să apară primele semne de organizare a creaţiei Tatălui, după alte reguli decât cele ale instinctului primar. Fiecare colonie de sirene avea o structură de organizare diferită de structurile originare. Unele îşi protejau şi hrăneau puii în grup, altele făceau acest lucru în mod individual. în unele colonii, până şi timpii de stat pe uscat şi în apă, erau oarecum măsuraţi. La poli şi în zonele reci, coloniile de sirene, mai rare şi mai puţin numeroase, îşi adaptaseră modul de existenţă, condiţiilor specifice, existente acolo. Grupurile mai mici