şi eu am avut serioase îndoieli, în privinţa posibilei naşteri a lui Isus, dintr-o fecioară. Iată însă ce am constatat, după ce în virtutea inspiraţiei pe care am avut-o, am aflat că Viaţa din trup este chiar Dumnezeu. Isus s-a născut din fecioară, fără aport patern, pentru că El exista în trupul fecioarei, după cum există în trupul oricărui om. Iar trupul Lui dobândit prin această naştere nu a fost trupul unui om, ci încarnarea lui Dumnezeu, după voia Sa. Trupul lui Isus cel răstignit, îngropat şi înviat nu a fost o materie înviată cu Dumnezeu, ci chiar Dumnezeu; un corp asemănător celor pe care le vor dobândi sfinţii, după strămutarea lucrării lui Dumnezeu, în Ceruri.
* * *
Dumnezeu a iubit de la început Lumea pe care a creat-o cu o dragoste nemărginită. Spaţiul şi timpul în care s-a născut Universul s-au desprins din gândirea Lui şi au ocupat de la un capăt la altul golul material în care până atunci, tronase singur. Şi i-a pus nesfârşitului limite, ca să ştie unde să se nască ulterior materia vizibilă, palpabilă.
Apoi Dumnezeu s-a gândit să învie materia, dându-i o parte din Viaţa Sa şi a văzut că lucrul acesta este posibil, prin transformarea unei părţi din Sine în sânge, care, ulterior, să fie vărsat în ape şi acolo să nască celulele vii ale materiei. După aceea, a trebuit să aibă răbdare milioane de ani tereştrii, până când materia înviată cu propria lui Viaţă în ape să iasă din mări şi din oceane, să se târască pe uscat, să evolueze şi să devină