ia trupul lui Isus de pe cruce şi să-1 îngroape într-un mormânt săpat în stâncă, undeva în apropiere. Dar prinderea şi uciderea lui Isus rămânea în conştiinţa ucenicilor Lui şi a celor care crezuseră în menirea Lui, cel mai înfiorător episod din întregul trecut al omenirii. Crucea, pe care stătuse Fiul lui Dumnezeu ţintuit prin picioare şi prin mâini cu cuie, era simbolul suferinţei, dar şi al drumului nou ce îl intersecta pe cel vechi, care din acea zi trebuia uitat. Fiindcă întruparea Vieţii Divine era cea mai mare concesie, pe care Viaţa Supremă o putea face trupului înviat cu sângele Ei. Iar recunoaşterea lui Isus în acel trup, nu mai constituia pentru omenire, decât o chestiune de timp. Cât era necesar pentru ca oamenii să poată înţelege mesajul Creatorului lor, adică patru zile divine din Cer, care sunt de fapt două mii de ani pe Pământ.