Ei sunt pe cât de reali, pe atât de misterioşi. Nimeni nu poate contesta realitatea Vieţii, dar nici nu o poate cerceta. Cine crede că a studiat ori studiază Viaţa nu face decât să studieze suportul ei material şi relaţia acesteia cu trupul. De aceea Isus trebuia să se desprindă din starea divină, să facă cea mai mare minune, încarnarea lui Dumnezeu, fenomen fără precedent în istoria existenţei Sale, să se materializeze şi să spună oamenilor existenţi atunci pe Pământ acest adevăr. Pentru ca să fie înţeles cel puţin după aceea, deoarece abandonarea materiei trupurilor care începuseră să se hrănească din lucrul Diavolului, nu îi mai convenea Creatorului. Fiindcă pierderea de materie înviată cu Isus ar fi fost prea mare, oamenii trebuiau recuperaţi prin convingerea lor, că adevărul divin este cel pentru care au fost creaţi şi nu cel dictat de materia trupului. In acest sens, Dumnezeu Tatăl s-a adresat Vieţii din trupuri, spunându-i: "Este mai uşor sâ-i părăseşti pe cei vinovaţi, decât să învii ceea ce este mort. Eu prin
trupurile acestea voi duce lucrarea Mea în Ceruri. In această situaţie, legea Mea rămâne aceeaşi; vor merge alături de Mine, cei ce m-au purtat cu demnitate în trupurile lor. Iar când trupurile acestea mă vor întreba de ce şi ele mor, iată le voi răspunde: Nimeni nu moare, dacă mă poartă pe Mine cu demnitate în el. Trupurile mor, dar oamenii nu sunt trupurile lor, ci fiinţa Mea care împreună cu ei, va primi mereu trupuri noi. Fiecare naştere a unui copil este o încarnare a Vieţii, care anterior a dovedit, că este demnă să poarte un trup. Nimic nu este gol în aceste cuvinte şi în timpul lor şi al Meu, vor vedea că toate se împlinesc. Graba cu