prin rugăciune. De aceea i-a zis lui Ioan Botezătorul: "Dacă voi lăsa in urma Mea cel puţin doisprezece ucenici vrednici de dragostea Mea, Pământul acesta va fi mântuit. Ei vor duce peste veacuri vestea venirii Mele în chip de om şi vestea plecării Mele în chip de
Dumnezeu." Ioan Botezătorul stătea în faţa lui Isus îngenunchind, vrând să-i sugereze că ar avea multe de spus, dar nu îndrăzneşte. Atunci Isus i-a zis: "Spune Ioane! Sufletul tău arde de ruşine pentru necredinţa semenilor tăi. De aceea, ai început să-i botezi în numele Meu." "Aşa scrie în Scripturi! i-a mărturisit Ioan Botezătorul. Viaţa pe care ne-ai dat-o este o povară prea greu de purtat de către muritori. Dumnezeu, semnifică nemurirea purtată de noi, prin noroiul prin care trecem în fiecare zi. " "Şi noroiul a fost creat de Dumnezeu, I-a îmbărbătat Isus. Să nu-ţi fie ruşine Ioane, de ceea ce a creat Dumnezeu, ci de ceea ce a creat omul împotriva lui Dumnezeu, după ce acesta l-a înviat pe om, cu sângele Lui. Nu există ruşine când slujeşti Tatălui Tău sub orice formă. Legea Lui este dreaptă, după ea au fost judecaţi toţi cei care m-au purtat în trupurile lor şi în ceasul desprinderii, care va fi şi cel din urmă ceas, fiecare va primi după faptele lui." "Ce? " a întrebat Ioan, ca un muritor de rând. "Nimeni nu vămuieşte carele goale, i-a răspuns Isus. Viaţa aceasta nu v-a fost dată ca să vă fie luată, cum am luat Eu, Viaţa pe care tot Eu am dat-o peştilor din Marea aceasta Moartă. Trupurile voastre nu pot purta această povara mai mult timp, aici pe Pământ, dar în Ceruri, fiecare va trăi nemurirea alături de Mine." "Şi trupul meu? " a întrebat Ioan, evident, nu pentru sine. "Trupul