Nepãsãtor la suflet când mã uit
A sufletelor zbatere si umbrã
mi-e inutil de mare nepãsare
printre adormite mãtci prin care ce umblã,
cu mortii si cu viii în spinare.
Nu sunt subtile forme de-amânare
stãrile de care suferã lumina,
din cugete cãzând precum senina înfrângere,
pe malul întunericului totusi cad
obscure plãnuiri din vechiul vad.
Sunt prea rãsfrânte cercurile-n jur
prin echilibrul boltilor cãzute,
de aceea semnul ratiunii mute
surprinsã în obscurele ei treceri
te chinuie-n oceanu-n care seceri.
Atuncea visul îngropat se-nchide
în copca rãnilor ce nu tresare,
când în priviri se-aprinde câte o zare
lumină unui far sã-i dea,
ca sã îi tinã Vietii de miscare.