Trup fãrã Dumnezeu esti stea fãrã
Luminã
Trup fãrã Dumnezeu esti stea fãrã luminã
rãpitã în iluzia reâncarnãrii,
alimentând memoria urcãrii
ireversibilã cismea de-adrenalinã
mã-ntreb, te meritã pãmântul oare
dupã ce-ai fost odatã om ?
Ce flacãrã ai ars în cupa tortii
ca sã-si repare cicatricea mortii, Terra cu Tine ?
Trup fãrã Dumnezeu, încã esti totusi parte a omenirii.
În tine Viata fãrã sã te-ntrebe
continuã sã-si calculeze ora
când ne va spune bravo tuturora, sau adio.
Dar dacã partea asta a trupului divinã
se va desprinde-n cel din urmã ceas
spunând cã tu nu ai de Ceruri nas
si vei rãmâne-o viatã de rutinã
sigur vei reusi sã faci vreun pas ?
Spre care sens sau infinit mai rãmas
vei crede cã are rost sã-ti desfãsori
visarea unei noi si mari erori,
fãrã sã stii din cine anume mori ?