Nu-I simţeau nici măcar prezent în trupurile lor. Trăiau doar un puternic sentiment de unitate, care le lega în faţa noii realităţi şi conştiinţa faptului, că de ele nu se vor apropia niciuna din fiarele pe care le întâlneau pe uscat. Pentru că ele erau altfel, sau pentru că veneau dintr-o altă lume şi acest sentiment era ceea ce Isus le promisese înaintea migrării: Conştiinţa de sine. Pe care aveau s-o descopere de-abia în faţa unei realităţi dure.
Recuperarea din apele oceanului a durat mai mult timp. Pe măsură ce soseau pe noul tărâm, animalele maymun se alăturau marilor lor familii. Pentru speciile găsite pe acele continente, apariţia lor era o prezenţă surprinzătoare, ciudată. Spre deosebire de maymun, felinele posedau un dezvoltat instinct al vânătorii şi o poftă teribilă de sânge. Animalele maymun le priveau cu îngăduinţă, pentru că Dumnezeu investise în maymun, sentimentul răbdării, ca să poată împlini lucrarea divină în care erau angajate. Legile, prin care Dumnezeu îşi propuse să desăvârşească lucrul acela, erau definitive şi induceau în conştiinţa creaturilor Sale, prin intermediul forţei naturii, ideea că Viaţa lor este parte din Viaţa cea Veşnică, şi le cerea să o respecte pe aceasta din urmă, respectându-şi propria Viaţă. Dar până la împlinirea în mod conştient a lucrului pentru care fuseseră create, animalele maymun trebuiau să ocupe Pământul, să-1 ia în stăpânire prin forţa raţiunii primare care, din acea zi, li se dezvolta în mod accelerat. Isus nu avea să se mai arate curând, dar le împrumutase puterea raţiunii divine.
Astfel că maymun erau obligate să se acomodeze la mediul ostil în care fusese aduse de Dumnezeu şi