După ce au parcurs o bucată de drum împreună, Măria a aruncat o privire pe chipul bărbatului care păşea alături de ea, citindu-i în ochi bucuria şi tristeţea care în sufletul lui, se luptau în tăcere. Şi le vedea pe amândouă, transmiţând spre exterior radiaţii şi umbre în acelaşi timp, fapt pentru care a îndrăznit să-i zică: "Te bucuri, dar îţi este ruşine de mine. Trebuie să-ţi spun însă, că sunt neprihănită." Iosif nu i-a răspuns. A continuat să tacă şi să păşească alături de ea umilit, fiindcă nu o credea. Pentru el însă, un copil în casa cea mare, însemna oricum o bucurie.
* * *
La sosirea în Bethleem au constatat cu surprindere, că în oraş se adunaseră foarte multă lume. Fiindcă guvernatorul dispusese începerea recensământului şi mulţi dintre locuitorii micilor cetăţi, veniseră acolo. în casa unchiului Măriei se adunaseră musafiri din toate cetăţile învecinate şi mulţi prieteni. Astfel că prezenţa ei în mijlocul lor nu ar fi onorat-o. Drumul greu şi anevoios o obosise şi tânăra simţea nevoia să se odihnească. Clipa naşterii Vieţii din materia trupului, sosise. Iosif i-a pregătit un aşternut, într-o parte a ieslei, în grajdul care adăpostea vitele unchiului ei şi i-a zis: "Măria vino şi aşează-te. Ceasul naşterii fiului nostru a sosit."
Era cel dintâi semn, că în subconştientul lui Iosif se schimbase ceva. Fiindcă îl acceptase pe Isus în
numele Lui. Atunci Măria i-a răspuns: "Dumnezeu să te binecuvânteze, căci eşti un om bun. " Iosif i-a răspuns la