Univers va deveni Micul Univers, iar Micul Univers va fi cercetat şi cunoscut, aşa cum a fost la naşterea lui. Căci numai Viaţa Mea va fi lucru important pe Pământ, după descoperirea şi înţelegerea Ei."
Era vremea marilor barbarii, când neamuri întregi se năpusteau trezite ca dintr-un coşmar, spre Lumea cea Nouă. Un iureş blestemat pătrunsese în oameni, căci Diavolul era mai activ decât oricând în vremurile acelea. Săbiile erau tot mai ascuţite şi nici o morală nu le împiedica să taie, în trupurile în care vieţuia Dumnezeu. Sclavii erau socotiţi unelte de muncă. Animalele erau mai preţuite de stăpâni, decât îngrijitorii lor. A fi viu, pentru cei mai mulţi oameni, însemna disperarea. Timpul părea mort. Ziua divină trecea greu pe Pământ. Un copil se năştea în belşug, dar zece mureau în sclavie. De sânge uman, erau armele de luptă stropite şi nici un duh nu venea spre cei mulţi, să le schimbe destinul. Preoţii cei mari erau în parte corupţi, iar cei mici, slujeau în mizerie. Zadarnic încercase Isus să inducă în trupuri, fiorul unei noi demnităţi. Se impunea o mare schimbare. în urma căreia omul să devină el însuşi. Pământul trebuia sfinţit cu însuşi Dumnezeu încarnat, iar trupurile pierdute în credinţa materiei, salvate. în acele condiţii, la împlinirea timpului stabilit, Tatăl i-a spus lui Isus: "Te vei naşte din trup, precum se nasc trupurile oamenilor şi le vei spune că pentru păcatele pe care le-au Jacul ignorăndu-mă, te-am trimis în chip de om, ca să vadă cu adevărat Viaţa Supremă. Căci nu există adevăr mai ignorat pe Pământ, decât Viaţa Mea. " Erau uitimile zile înaintea încarnării Vieţii în materie şi această încercare
>>