Pagina 121
 
-America o escala spre cer-

oameni şi cu obiecte de cult. Comunicaţiile se dezvoltaseră, într-o formă primitivă e drept, dar puteau folosi la transmiterea mesajului divin. Categoria cea mai numeroasă în societăţile premergătoare încarnării lui Dumnezeu erau sclavii. Mesajul lui Isus trebuia să atingă în primul rând, categoriile superioare ale societăţii şi biserica, fiindcă în acel moment, ele legiferau sclavia şi crima. Viaţa Divină de pe Terra, din care o infimă parte urma să devină trupul Mântuitorului, a sesizat starea de fapt a realităţii şi i-a comunicat Creatorului din Ceruri spunând: "Doamne, mă voi supune acestei încercări. Şi voi suporta robia legilor care guvernează în trupuri, dar încarnarea aceasta, s-ar putea să nu folosească prea mult Fiindcă cei ce mă vor recunoaşte şi mă vor accepta, vor fi tot robii şi sclavii, care sunt cel mai puţin păcătoşi. Cei care slujesc Diavolului sunt cei bogaţi şi făţarnici, pentru că de la el au învăţat să supună prin crimă. Ei nu se vor supune cuvântului ori trupului Meu, pentru că trupul Meu va putea fi zdrobit cu pietre ori străpuns de suliţi şi dacă vor putea face acest lucru, îl vor face. "

Dumnezeu Tatăl nu i-a răspuns imediat, Vieţii de pe Pământ. El ştia ca şi Fiul Său toate acestea, pentru că simţeau în acelaşi timp, acelaşi lucru. Dar mai ştia că prin naşterea trupului Său, conştiinţa ulterioară a materiei înviate cu Viaţa Lui se va cutremura şi va înţelege în timp util, că existenţa Vieţii pe Pământ este un scop al acestei Vieţi şi nu un parc de distracţie pentru materia care în mod aparent, zburdă pe Terra după voia ei. In cele din urmă însă, Dumnezeu i-a dezvăluit totuşi Fiului Său, faptul că ştia ce va urma, zicând: "... Şi vor