În joacã
N-am nici o vinã dacã Dumnezeu
e plictisit, si astãzi vrea sã stea
pe post de apã în fântâna Sa,
în loc sã se înfãtiseze zeu,
eu judec dupã cum gãsesc, cã-i greu
sã-l vezi pe Dumnezeu întâmplãtor
de mii de ori în pâinea din cuptor,
sau flacãrã la tine-n semineu;
n-am nici o vinã, dacã printre zile
timpul preface adesea în ruinã
si ultimul fascicul de luminã
ce-ar fi putut iradia din tine;
eu urlu, dacã simt cã asa-i mai bine
si strig înspre urechile astupate,
cã Dumnezeu nu în timpane bate
ci-n inimile ce lovite par,
de un cutremur viu, imaginar.