păcatului în timpul domniei faraonilor şi a împăraţilor antici, recurgerea la un cataclism natural era iminentă. Pentru a alege prin moarte, ceea ce nu era bun în experienţa Tatălui, de ceea ce trebuia să conducă mai departe, această experienţă. înaintea opţiunii cataclismice însă, Dumnezeu a decis să încerce o nouă experienţă. îndepărtarea păcatului din lucrarea Sa, prin conştientizarea fiinţelor purtătoare de Isus, în sensul aducerii acestora, la capacitatea înţelegerii juste a realităţii lor. Prin naşterea lui Isus din fecioară, oamenii trebuie să înţeleagă că Dumnezeu se poate naşte din om, fiindcă El există în om. Corectând prin venirea Sa, mersul greşit al creaţiei, Dumnezeu a evitat moartea milioanelor de trupuri, nedemne atunci să-1 poarte în ele, păstrând în Viaţă materia care ar fi trebuit să moară, pe drumul şi aşa anevoios al acestei lucrări. Dar El, nu iubea moartea. Dacă Dumnezeu ar fi iubit moartea, nu ar fi creat un opus nefiinţei şi prin urmare, omul şi animalele, respectiv plantele, nu ar fi existat. El iubea însă adevărul, detestând în acelaşi timp, josnicul refuz al materiei vii, de a primi cu demnitate, ceea ce i se dăduse gratuit prin înviere. Isus urma să se materializeze în om, pentru ca sub privirile oamenilor, să facă minuni pe măsura Lui, iar apoi să se întoarcă în Sine ca Dumnezeu, întoarcere fără alternativă şi din toate acestea, oamenii să rămână lămuriţi, că Dumnezeu este cel datorită căruia ei sunt vii. Şi că prezenţa Lui pe Pământ este Viaţă în trupurile care îl confundă cu un mare mister. Mister în imperiul ignoranţei umane, unde oamenii creează o lume, care înaintează în direcţia pe care i-a destinat-o Tatăl, dar cu evidente decăderi în
